Transporturile frigorifice sunt una dintre cele mai sensibile nișe din tot lanțul de producție distribuție a medicamentelor de uz uman. Altfel spus, între tehnicianul care supraveghează și conduce procesul farmaceutic și farmacistul care distribuie un medicament în farmacie (sau asistentul care-l administrează într-o unitate spitalicească) se interpune o adevărată industrie a transporturilor de marfă specială, în esență ne referim la transporturile frigorifice.
Referirea cu prioritate la transporturile frigorifice nu este întâmplătoare, căci frigul, aparatele de menținere a unei temperaturi scăzute sunt, în general, principalul factor care păstrează certitudinea unui transport de medicamente în bune condiții. Ce înseamnă transport de medicamente? În primul rând trebuie să scoatem în evidență faptul că operatorilor de marfă specializați le revine nu doar obligația de a respecta legislația specifică, aceea care impune anumite norme de comportament în relațiile contractuale care privesc acest tip de trasnport, ci și acele așa numite „Ghiduri de bună practică”. Acestea din urmă, denumite pe scurt GDB, nu reprezintă un mijloc de control a sistemului de distribuție și nu-și propun în niciun fel să intervină în relația dintre producător și distribuitor, repectiv transportator, ci ele sunt principii generale create de un anumit număr de participanți la un anumit sistem de calitate și-și propun adaptarea legislațiilor specifice în funcție de aceste GDB-uri.
Unul din primele „Ghiduri de bună practică de distribuție și transport a medicamentelor” (și este publicat și pe site-ul Ministerului Sănătății) are la bază o Directivă europeană, respectiv 92/25/CEE din 31 martie 1992 a Comunităților Europene. Am putea spune că toate transporturile de medicamente ulterioare, dacă apreciem că sistemul de logistică a devenit unul unitar european din acel moment, au la bază acel GDB și implicit acea directivă.
GDB-urile și legile, ordinele ministerelor săntății, reglementările în domeniul sănătății vor apare în permanență și se vor modifica în paralel cu evoluția Aquis-ului comunitar. Cel mai important lucru din toată problematica transportului de medicamente pare a fi însă un element care a fost introdus (în sfârșit) și în legislația românească și vom insista în două-trei cuvinte asupra acestuia.
Dacă vom studia puțin „GHIDul din 17 iunie 2015 privind buna practică de distribuţie angro a medicamentelor” emis de Ministerul Sănătății, vom remarca obligativitatea existenței unei persoane autorizate și împuternicite să ia măsurile pe care le consideră necesare în orice fază a depozitării sau transportului de medicamente. Aceasta va fi instruită și specializată expres pentru a se asigura că medicamentele nu au pirderi de calitate în drumul lor de la producător la consumator.
Cu alte cuvine, persoana respectivă, care poate fi însă și o instituție, nu neapărat un bărbat sau femeie în sensul pur, capătă puteri legale discreționare în supravegherea transporturilor de medicamente. De prisos să amintim că acest reprezentant legal al distribuitorului (producătorului) de medicamente poate verifica în orice moment și prin cele mai complete mecanisme potența operatorului de transport de a duce medicamentele la utilizatorul final, respectiv existența instalațiilor frigorifice, camioane dotate la standarde, etc.
Pierderea licenței de transport, inclusiv de medicamente, nu va fi așadar o chestiune supusă hazardului ci puternic argumentată legal.